Prima serie de cursanți la Școala Informală de IT

DSCF7845

În acest week-end am inaugurat primul curs din cadrul modulului de Quality Assurance din cadrul filialei Iasi a Școlii Informale de IT 9http://scoalainformala.ro/qa-iasi/).

Din partea partenerilor au vorbit Andrei Postolache (ENDAVA) și Alexandra Crețu (CENTRIC), iar din partea Scolii a vorbit Mihai Talpos, vicepreședinte. De asemenea, a tinut un scurt discurs Daniel Buleu, vicepreședintele ANIS.

Trainerii Scolii informale de IT sunt Adina Pitul, Anca Bîntu, Dragoș Cogean si Andrei Postolache (http://scoalainformala.ro/traineri/). Primul domeniu abordat la Iaşi a fost Quality Assurance, urmând lansarea unui modul de Java Development la mijlocul lui 2015.

„Cursurile durează între patru şi şase luni, adică cineva chiar fără experienţă în domeniul IT poate învăţa concepte de bază de asigurare a calităţii pentru produse tehnologice în acest timp. Condiţia este să vină la cele şase ore de curs din weekend şi să îşi facă cele zece ore de teme pe săptămână date de noi. Am avut muzicieni, filosofi şi geologi care au reuşit să termine cursurile şi care s-au angajat pe poziţii de entry-level în firme de IT. Cam 95% din cursanţi nu au avut background tehnic atunci când au venit la noi“, mai spune Sebastian Văduva.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s