Infografic – peste 12.600 de specialiști IT & Outsourcing în IAȘI

Infografic ITO din IasiConform unui articol publicat de Ziarul de Iasi, numărul de angajaţi din industria IT & Outsourcing s-a dublat în decurs de doar doi ani, de la 6.000 in 2013 la peste 12.600 in 2015, avand o perspectiva de a ajunge la 33.000 de specialisti in 2030, conform unui studiu publicat de Euronest ICT Cluster.

Iaşul se poate lăuda în prezent cu mai bine de 800 de firme de IT şi Outsourcing active, care au sediul social în judeţ şi care au depus aici bilanţ aferent anului trecut, 103 dintre acestea au raportat pentru 2015 o cifră de afaceri în valoare de peste un milion de lei, potrivit centralizării furnizate de Camera de Comerţ şi Industrie.

In topul angajatorilor figureaza trei companii cu peste 1.000 de angajati: Xerox (1.945 angajati), Continental (1.400), SCC Services Romania (808, in prezent peste 1.000) si alte 4 companii cu peste 500 de angajati.

„Este foarte important ca universităţile din Iaşi să treacă de la statutul de furnizori de specialişti la parteneri de cercetare-dezvoltare, iar marile institute ale oraşului să fie sprijinite de comunitatea de afaceri cu implementări comerciale ale tehnologiilor”, crede deputatul Varujan Pambuccian, membru în Comisia pentru Tehnologia Informaţiei şi Comunicaţiilor din Camera Deputaţilor.

Peste 12.600 de persoane lucrează în judeţ în domeniul IT, iar, potrivit datelor obţinute de la Camera de Comerţ şi Industrie, 7.745 persoane figurează ca salariaţi doar în cadrul companiilor cu sediul social în Iaşi. Restul de 4.870 sunt angajaţi la companii care raportează venituri şi număr de salariaţi în alte judeţe, dar desfăşoară operaţiuni importante şi în municipiul Iaşi.

„Creşterea accentuată a numărului de angajaţi în industria de IT şi Outsourcing încununează într-un mod binemeritat implicarea, angajamentul şi performanţa a zeci, sute şi astăzi mii de profesionişti”, a declarat Sebastian Arhire, managing partner Train2Perform.

Anual pe piaţă sunt „livraţi” 2.750 de noi absolvenţi care pot lucra în industria de IT şi Outsourcing, 1.100 provenind de la Informatică, Informatică de gestiune, Automatizări şi Calculatoare, respectiv Electronică. În paralel, au apărut şi la Iaşi şcoli private de reconversie a tinerilor, şi nu numai, către profesii foarte solicitate în acest domeniu.

„Şcoala Informală de IT are o contribuţie semnificativă la Iaşi prin creşterea fluxului de specialişti ceruţi de industria IT şi Outsourcing din Iaşi, reuşind reconversia profesională premium a unui număr anual estimat de peste 150 de cursanţi la disciplinele disponibile aici: Introducere în IT, Web Development, Java Development, Software Quality Assurance, Project Management, Automation Testing, Microsoft .NET şi Business Analysis”, a precizat Răzvan Voica, managing partner al Şcolii Informale de IT.

Firmele de profil au devenit cel mai numeros contingent de chiriaşi în clădirile de birouri situate în Iaşi, iar pe viitor, companiile vor avea nevoie de mai multe spaţii, de mari dimensiuni.

„Depăşirea pragului de 12.000 de angajaţi în IT şi Outsourcing, dar şi ritmul de creştere accelerat al acestei industrii pune presiune pe pipeline-ul dezvoltării de birouri în regiune, în 2017-2018 fiind nevoie de livrări de proiecte integrate de birouri în clădiri moderne, verzi, de peste 10.000 de metri pătraţi în proximitatea clădirilor actuale sau în zone noi, bine conectate la transportul public şi cu parcări suficiente”, consideră Dan Zaharia, senior consultant Extind.

În următorii 15 ani, numărul persoanelor care vor lucra în industria IT şi Outsourcing în regiunea de Nord-Est va fi aproape triplu faţă de cel înregistrat în prezent. Astfel, 33.000 de specialişti IT vor activa până în anul 2030 în acest sector, potrivit unui studiu dat publicităţii de cluster-ul EURONEST.

„Urmatorul val de dezvoltare in industra IT este acela al antreprenoriatului. Jucatori mari din industrie activeaza deja pe piata locala, si alti jucatori mari vor veni in anii urmatori. Acestia ajuta la calificarea fortei de munca, pentru ca investesc bugete enorme pentru pregatire si calificare, dar in acelasi timp aduc know how intern din corporatii de succes la nivel internationali. Astfel, profesionistii din industrie capata expunere, experienta si capabilitati intr-un mod accelerat. In anii urmatori, antreprenorii vor beneficia de aceste resurse umane calificate pentru a putea genera valoare pentru clientii lor.

Exista deja in Iasi mici antreprenori care sunt lideri nationali sau chiar mondiali pe anumite nise deci exemplul pozitiv exista. Este acum momentul perfect pentru a incepe dezvoltarea acestor mici afaceri, conduse de dorinta de a inova si de a revolutiona sectoare de piata.” – Adina Tapalaga, director general la SCC Services Romania

Articolul integral scris de Diego Ciobotaru in Ziarul de Iasi il puteti accesa aici.

Anunțuri

2 gânduri despre „Infografic – peste 12.600 de specialiști IT & Outsourcing în IAȘI

  1. Pingback: The obscure city luring Amazon and Oracle with the promise of dirt-cheap developers – My Blog

  2. Pingback: The obscure city luring Amazon and Oracle with the promise of dirt-cheap developers – TECH BLOGS

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s