business, manager, restaurant, social, travel4 comentarii

Camera de Hotel nu e Acasa

septembrie 30, 2014septembrie 30, 2014 Dan Zaharia

Exista o serie de angajati care trebuie sa calatoreasca in mod obligatoriu ca parte a meseriei lor. Au functii care dau bine pe cartea de vizita: Area Manager, Business Developer Manager, Regional Manager, Sales Director etc. In fapt sunt doar niste agenti de vanzari mai bine platiti. Aveam o vorba la un moment dat: un director adevarat are propria cafetiera si secretara.

Pe cei mai multi dintre acesti manageri de vanzari ii poti intalni dis-de-dimineata la benzinariile OMV/Rompetrol de la iesirile din oras sau la restaurantele McDonald’s de pe traseu. Sunt oameni isi risca zilnic viata pe sosele tarii, care dezvolta boli profesionale nerecunoscute (ex. hernia de disc datorita condusului pe sute de mii de km, boli cardiace datorita consumului de cafea si energizante etc.)

De cele mai multe ori deplasarile au o durata de mai multe zile, ceea ce implica normal cazarea peste noapte la hotel/pensiune. Datorita presiunii pe rezultate, unii ajung sa petreaca mai multe nopti la hotel decat acasa alaturi de cei dragi. Cred ca 2005 a fost anul in care am decontat circa 200 de nopti de cazare.

Daca insa la 25-30 de ani aceasta situatie era acceptabila, cei care au depasit 35-40 de ani lasa in urma o familie, o sotie / un sot care trebuie sa trezeasca copiii, sa ii imbrace, sa ii duca la scoala/gradinita si sa le spuna (a cata oara?) ca tata/mama se vor intoarce curand acasa, dar nu in seara asta. Continuă să citești „Camera de Hotel nu e Acasa”

antreprenor, business, socialLasă un comentariu

Bagajul de duminică seara

august 16, 2014august 17, 2015 Dan Zaharia

Cu circa 15 ani de zile in urma am auzit prima data de conceptul de „bagaj de duminica seara”. Eram la Tg.Mures la o conferinta farmaceutica si o colega, care era speaker acolo, imi povestea cat de greu ii este sa faca naveta saptamanal pana la Bucuresti si ca se saturase de „bagajul de duminica seara”.

Pe atunci faceam deplasari cam 40-50.000 km anual, lucram la Chisinau si la Tg.Mures, dar locuiam in Iasi. Insa neavand copii, mi se parea normal. Au urmat insa ani si ani de deplasari, zeci si sute de mii de kilometri parcursi cu masinile de serviciu departe de familia care incepuse sa creasca: mai intai un copil, apoi al doilea.

Cert este ca la un anumit moment in cariera aceste deplasari au devenit pur si simplu o naveta: plecam luni la 3am din Iasi si ajungeam pana in 8.30 la Bucuresti. Aveam locuinta de serviciu, avansasem in ierarhia companiei, mi se decontau cheltuielile, deci parea a fi ok.

In acest rastimp pe plan personal pierdeam totul: primele cuvinte ale copilului, primele caramizi ale casei, prima cafea din zi cu sotia pe terasa. Mi-a luat doi ani sa imi gasesc „biletul acasa” si am inceput sa recuperez timpul si sentimentele, sau cel putin asa credeam.

Dupa o vacanta in Bulgaria, am trecut prin Bucuresti cu familia. M-am oferit sa fiu ghid si sa le arat orasul pe seara. Fiica mea spune la un moment dat „Deci asa arata Bucuresti-ul…”; eu realizez ca ea nu mai fusese pana atunci in capitala si ii raspund „Pai tu cum credeai ca arata?”; la care ea raspunde „Credeam ca e o gaura neagra in care dispar parintii…”. Am inghetat, m-am uita la sotie si nu am mai scos nici un cuvant. Continuă să citești „Bagajul de duminică seara”